Despre infinitati...

        Povestea noastră a luat  contur aici, la apus, când Bătrânul din Lună a decis să ne schimbe radical soarta. Acesta ne-a spus o legendă despre un loc, care, cândva, era magic, unde pacea și fericirea domneau și unde fiecare își avea propriul rol. Însa, cu timpul, acest echilibru s-a stricat, iar locul a devenit un paradis devastat. Bătrânul din Lună voia să ne trimită acolo, ca să le pictăm la loc și ca să umplem acele goluri cu frumoasele noastre acuarele. Am fost un pic derutați când am auzit că trebuie să ne părăsim locul unde ne născuserăm, însă, împreună, am pornit curajoși spre locul despre care ne spuse Bătrânul din Lună, spre Pământ.

 

      Ajunși acolo, decorul nu ne-a surprins și un sentiment de nesiguranță și de ușoară frică încolți în sufletele noastre. Însă, decorul nu era singurul care ne îngrijora. Nu mai aveam formele noastre, nuanțele noastre, ci arătam puțin neobișnuit. Aveam mâini, picioare, ochi, gură, nas….deveniserăm oameni! Dar, lucrul care ne întrista cel mai tare, era faptul că ne pierdusem culorile! Și pe lângă asta, ne aflam într-o casa, unde nu mai locuia nimeni, o casa pe care Bătrânul din Lună probabil ne-o dăruise. Eram triști, însă destinele noastre nu puteau fi schimbate. Deodată, din căsuța colorată ieși un bătrânel: era mic și mergea greoi, purta haine vechi, ponosite, o vestă de piele roasă și ne lumina sufletele cu ochii lui albaștri, adânciți adânc în orbite, iar noi ne amuzam de barba lui carachioasă și lungă, peste care curseseră ani grei. Acesta veni și ne spuse să nu ne facem grij, căci el avea să aibă grijă de noi și să ne protejeze de toate necazurile Pământului.

 

      Așadar, ne-am stabilit în noul nostru cămin și am început să ne facem treaba și să le arătăm oamenilor, cât de mult contează fiecare gest mic, făcându-i să înțeleagă că există ,,acea’’ zi de mâine cu un motiv. Fie că împingi spre pervaz ghiveciul unei flori ca să se poată bucura de stropii de ploaie, fie că ajuți o vânzătoare să-și ridice căruciorul peste o bordură înaltă, fie că îți împarți mâncarea cu un cățeluș sau că donezi niște bani pentru niște copii orfani, care își doresc să meargă la școală… toate acestea înseamnă ceva. Și contează. Contează foarte mult.

 

Cineva spunea, că apusurile sunt o dovadă, că sfârșiturile pot fi și ele frumoase. Noi reprezentăm acest sfârșit…eram ceva special, luam naștere când cercul solar se transforma într-o bilă roșiatică și pictam cerul în mii de nuanțe spectaculoase. Noi aveam darul de a aduce armonie prin culoare, însă, totodata, reprezentam sfârșitul. Astfel, când această poveste începea să prindă contur, noi începeam să prindem rădăcini. Noi reprezetam culori. Mii de culori și de nuanțe. Și, împreună, cream acest pastel, colorând cerul.

 

Însă, cum știm deja, orice floare se ofilește și orice tril nemuritor de privighetoare se stinge la un moment dat, însă pastelul nostru nu dorea să semnifice ideea de sfârșit, de stingere, ci ideea că până și sfârșiturile pot fi frumoase. Acestea sunt rădăcinile noastre și trebuie să le acceptăm.

 | Telefon: 0723 13 13 13

      În fiecare seară, când cerul se îmbracă într-o mantie întunecată și misterioasă și se împodobea cu mii de fluturi care pâlpâiau neîncetat, bătrânul venea și ne spunea povești despre Lună. Le inventa de fiecare dată: ba ne spunea povestea de iubire între Soare și Lună, cum acesta murea în fiecare seară ca Luna să poată să resprire, sau ne povestea pur și simplu despre un misterios om care locuia acolo și care se spunea că este stăpânul timpului sau, uneori, ne recita poezii. Astfel, am realizat că uneori nu ești pregătit ca cineva să-ți schimbe radical destinul, însă, în astfel de momente trebuie să-ți amintești despre adevăratul tău rol în această lume și să-ți vezi adevăratele calități. Noi, am dispărut de pe cer. Însă, am învățat că rolul nostru, este să-i schimbăm pe alții, să-i facem mai buni.

 

Pe Bătrânul din Lună nu l-am mai văzut, însă, uneori, aș vrea să pot să-i vorbesc și să-i mulțumesc pentru tot ce am primit pe lumea aceasta. Această dragoste, care la început avea formă de nesiguranța….nu o pot spune în cuvinte, însă o pot explica matematic. Între 0 si 1 sunt o infinitate de numere(0,1 ; 0,2; 0,1222).  Dar, între 0 și 100 există o infinitate și mai mare. Astfel, putem constata că unele infinități sunt mai mari decât alte infinități!

Ce vreau să spun, este urmatoarea:

 - Multumesc Bătrânule din Lună pentru mica mea infinitate, mulțumesc că mi-ai dat ocazia să văd mai mult decât puteam vedea și mulțumesc că mi-ai oferit niște prieteni extraordinari, care mă vor ajuta în această misiune pe care o avem, de a aduce înapoi acel paradis pierdut, acea Atlantidă scufundată.

 

După un timp m-am obișnuit, în fiecare seară, sub cerul brodat cu mii de stele,  să stăm împreună cu bătrânul  și  să spunem povești. Mie imi place foarte mult aceea despre casa noastra de copii, despre micul nostru castel pe care îl coloram cu prezența noastra. Că veni vorba de colorat, mi-ar plăcea să pot picta din nou cerul. Dacă mi-aș putea găsi, însă, cuvintele…

 

 

Semnat: NOELA

E-mai.: office.nymhouse@gmail.com

Telefon: 0723 13 13 13

www.ghimbav-residence.ro

Facebook.com/ghimbavresidence